Raze de lumina si foc

Ma trezeste din visare un zgomot usor, ca un fosnet si sar din baia fierbinte, cu pletele grele, ca o  sirena proaspat nascuta din spuma marii. Imbrac in graba un halat, inviorata de curentii de aer rece in contact cu  picaturile prelinse jucaus  pe pielea moale si ma indrept catre hol,  zglobie si fericita.

Ma trezesc in imbratisarea lui dragastoasa si strig de surpriza cand ma invarteste prin casa. Ridem ca doi copii in soare, ca apoi sa ma intrebe din priviri ce nu se mai saturau, daca stiu, daca vreau…daca iubesc. Clipesc des, caci valuri sarate de bucurie imi adunau genele in triade, maturand orice urma de indoiala iar mareea le depozita in perle pe dune de zambet. Ne asezam imbratisati  si usori pe fotoliu iar el, cu gesturi fine, ridica incet cutia, o deschide, scoate comoara si-mi cere mana. I-o intind fara sovaire, privindu-mi inelarul independent de restul mainii, cum isi potriveste verigheta ca si cand ar fi avut-o dintotdeauna. Ne-am cununat in fata soarelui cu iubirea ce-si purifica mantia albastra.

Inimile noastre si-au depus juramintele, asa cum numai ele stiu si le-au scris in cartea destinului. Dansul nuptial incununeaza  fruntile noastre cu petale de crini ce-si regasesc corola inrourata de zori incandescenti. Umbra ratiunii ne astepta treaza, insa noi ne rugam de simturi sa-si prelungeasca betia, s-o induplecam sa ne pasuiasca. E de neclint insa, cerandu-si tributul. Vrea tot sau nimic ca un stapan neindurator, unde nimic nu exista decat pentru a hrani cu iluzii sclavia, a-i da impresia ca are de ales. Am lasat amandoi ca schimbul sa se desfasoare la apus, luand ca martori Luna si stelele. Eram mai cuminti, mai frumosi dar ganditori  si imbatraniti a povara. A inceput el, cu vocea calda dar din ce in ce mai stinsa, sa-mi descrie cum este lumea lor si care ar fi atributiile mele. Ma asteptam sa aud lucruri mai mult sau mai putin bune, insa informatiile primite ma scaldau succesiv in valuri de soc…

Cadoul

Cutia se odihneste in palmele mele albite de emotie; fulgere de soc ma strabat fantomatic si ud, un val de gheata ma traverseaza iar degetele stravezii, care tin cutia deschisa a haos, sunt reci..reci si crispate de atata nemiscare. Cele doua verighete stralucitoare se odihnesc lenes si nepasator pe catifeaua rosie din cutie, stralucirea lor alb-aurie nu cadreaza cu sangeriul de fond..sau poate da, caci altfel nu-mi explic acea senzatie stranie, de panica. Visul oricarei femei, ca iubitul sa o intregeasca cu gestul suprem al iubirii, casatoria, era si al meu…atunci de unde aceasta panica, ma intreb, constienta ca reactia nu este cea normala, de bucurie. Ii multumesc in gand lui dumnezeu, ca el nu este de fata la trairile contradictorii ce-mi brazdeaza trasaturile si sufletul chinuit…si-mi amintesc de prima zi in care ne-am cunoscut.. Chiar de atunci, cand m-am indragostit pe loc, cu toata puterea fiintei mele, am simtit ceva straniu. Cand il priveam, parca eram pe marginea unei prapastii iar el locuia in alta dimensiune, de unde ii studiam radiind, fiecare gest, trasatura, fiecare raza de zambet sau cuta de pe frunte inainte de a se forma, zbaterea genelor in soare si dansul mainilor. Unii oameni recunosc acea senzatie a fatalitatii, cand o intalnesc…oare asa sa fi simtit si Julieta? Oare Romeo, daca stia ce-l asteapta, s-ar mai fi casatorit cu iubita sa pe ascuns…? Privesc indelung catre verighete, mai ales spre aceea mai mica si incet incet simt ca revin la viata, imi scutur a negare pletele aurii ravasite si schitez un suris, amintindu-mi cum reusea de fiecare data, fara sa masoare dinainte sa-mi ofere cadoul potrivit din toate punctele de vedere. Acest lucru m-a uimit la inceput, mai ales cand era vorba de haine sau pantofi, caci imi veneau perfect iar el, stiam sigur ca habar n-avea ce masuri port…insa acei ochi minunati, aflam ca ascundeau multe comori. Inchid cu hotarare cutia la loc si ma gandesc ca libertatea n-ar trebui ambalata etans si-l astept cuminte sa se trezeasca. Pana atunci, imi consult prietena cea mai buna.. oglinda, studiez atent ravagiile lasate de ultimele trairi pe chipul meu si le ascund grabita sub o masca de pudra fina. Imi arunc neglijent halatul pe un scaun si ma afund intr-o baie cu spuma parfumata, din abundenta. Aromele imi curata mintea si sufletul de gandurile negre, spuma aceea minunata ma mangaie la fiecare tresarire de fibra..iar eu..alunec intr-o lume de basm, in care toate finalurile sunt fericite….

Pachetelul din catifea

O raza de soare imi mangaie pleoapele somnoroase, ii zambesc cu ochii intredeschisi si incerc sa ma  ridic  alene din pat. Neah..mai stau un pic..Ce zi luminoasa, gandesc, in timp ce ma intind ca o pisica in asternuturile de matase. Il privesc cum doarme ca un ingeras si zambeste..poate unui vis? Oare sunt si eu in visele lui ma intreb, sigur ca sunt, ce prostii imi mai trec prin cap asa de dimineata! Il sarut usor, sa nu-i tulbur somnul si ma indrept catre bucatarie, cu gandul la o cafea aburinda, cu aroma de hel. Helul este o planta aromata de-a lor, care imi place la nebunie.  Pun doar doua bobite in masina de risnit, altfel iese prea parfumata; zambesc amintindu-mi cat de fericit era ca sunt unele lucruri care imi fac placere din cultura orientala. Pasesc incet prin sufragerie, cu halatul matasos strans in jurul coapselor subtiri, sa ajung la mult ravnita cafea si ma impiedic de ceva tare, mai sa-mi rup glezna. Dupa ce-mi recuperez echilibrul, fragil asa de dimineata, ma uit spre covor sa vad pe ce-am calcat. A..pachetelul din catifea rosie! Uitasem, ia sa vad ce e in el. De fiecare data cand se intorcea din Damasc imi aducea cadouri iar eu eram ca un copil vesnic in sarbatoare. Cum sa  nu-l iubesti, imi zic si ma bufneste risul la asa un gand frivol, ce nu ma caracterizeaza. Aceste mici bucurii au valoare doar pentru ca vin de la el. Il iubeam pentru fiecare gest frumos, pentru fericirea continua pe care o simteam alaturi de el si pentru faptul ca exista, ca o prelungire a mea. Sufletul pereche exista dar este un lucru unic cand se intalnesc doua. Privesc cutiuta cateva secunde, o rasucesc pe toate partile, intrebandu-ma ce-o fi in ea, dupa cum arata banuiesc ca este un inel, caci stia cat de mult imi plac bijuteriile, mai ales dupa ce mi-a daruit-o pe prima…era o bratara de aur alb, cu model egiptean si smaralde. Dar am atat de multe, incat le schimb foarte des,  nu-mi place sa port mai mult de un inel pe o mana iar el stia asta…asa ca eram un pic mirata. Ca niciodata, nu-mi vine sa-l deschid, am un presentiment de pericol, ca acelea pe care incerc sa le ignor de obicei, numai ca nu m-au inselat niciodata. Mi-am zis ca nu e bine sa fiu superstitioasa, insa cred ca e ceva mai mult de atat, fiindca simt ca un clopot de alarma imi suna in tample, coboara in stern si se aude din ce in ce mai puternic iar dupa aceea se intampla ceva si nu de bine. Curiozitatea ma impinge sa-l deschid, insa,  in timp ce ma gandesc la iubirea noastra, cutia scartaie nefiresc..iar din ea ma orbesc doua raze stralucitoare, concentrice ca niste verighete. Nu se poate! Inchid ochii brusc, imi strang pleoapele pana simt ca din ele se revarsa marea…marea fomata din picaturi alcaline, verzi, ca ochii mei inecati in ea. Off, Pandora, de ce-ai deschis cutia…..???

Verighete si vise circulare…

Intotdeauna am iubit toamna, cu frunzele ei ruginii si obrajii rumeni, de fecioara bruna si despletita…Este o rebela ca si  mine, nu-i pasa ca florile isi canta ultimul tango, ca iarba-i verde se usuca incet si sigur, ea, doar ea, stie ca moartea este o conditie sine qua non a renasterii. Fereastra asteptarii mele se deschide acum, iubirea imi bate la usa.

El ma priveste infrigurat, cu ochii aceia minunati, cat universul cunoasterii si-mi intinde cu maini tremurande un pachetel imbracat in catifea rosie…Ma ridic zglobie de pe canapea, scot sunete de clopotei si sarbatoare, bat din palme si ma agat de gatul lui, imbatandu-ma cu parfumul pielii sale catifelate..Doamne ce dor mi-a fost de el! Il imbratisez si-l miros indelung, lasandu-l sa-mi  invadeze toate celulele, incet incet…sistemul meu analizator unitar este in delir, porneste sarbatoarea sufletului. Legea estetizarii isi face de cap cu cele cinci simturi, intr-o orgie de senzatii si culori. Vivaldi le acompaniaza in surdina, timpul se dilata si se comprima ritmic, atent, delicat si sinuos.  Emotiile cresc pe scara richter, zguduindu-mi placile tectonice, vulcanul adormit se trezeste si vrea sa erupa. Bucuria revederii este mai mare decat curiozitatea, pachetelul rosu se rostogoleste pe covorul persan, fara zgomot, parca intelege ca trebuie sa mai astepte un pic, intact si cuminte. Bratele lui puternice ma prind ca pe un fulg, cu grija si delicatete iar eu plutesc printre stele…cu cerul atat de senin pe tample..Ne sarutam in nestire, fara vorbe, privirile isi spun doar atat de multe, fiecare fibra isi toarce povestea, soaptele ni se predau iar noi, valsam inlantuiti, ca Adam si Eva inainte de pacat….sarpele nu aparuse inca…..

 

Poveste alba

A fost odata un spital cu-o arhitectura veche

Stateau bolnavii-n sali de bal, ciorchine, la perete

Caci ajunsese-n asa hal de nu avea pereche

Iar bietii cand se externau, fugeau sa se imbete..

 

 

Si intr-o zi, se intampla c-o tanara fecioara

Increzatoare-i apela si-ndata-o programara

La operatie; ziceau, ca-i simpla.. si-o lasara

Pe-un pat pliant, cu praf si var, iar ea astepta goala

 

Doar c-un cearsaf subtire, zau, pe trupu-i de vestala

Iar orele treceau prea greu spre-adanca-i disperare

Caci holul era gol si rau ii mai parea ca n-are

Cine sa-i spuna un cuvant de duh si-mbarbatare

 

De-odata se iti sprea ea o aratare alba

Din cap pana-n picioare..avea chiar si un pic de barba

Si-i ridica cearsaful brusc, o mangaie cu ochii

Se-ntoarse-apoi si discuta cu alti barbati in rochii

 

 

La fel de albe, o priveau si ridicau din umeri

Cand tot asa se perindau cam trei de stai sa-i numeri

Era frumoasa foc, stia, dar mare-i fu mirarea

Cand si al treilea ce-o privea nu-i vede disperarea

 

 

Si-l intreba pe loc, caci nu mai suporta s-astepte

Ce ma examinati pe rind si dezbracati in trepte?

Cand va da domnul sa ma vad de voi si operata,

Ca-acuma ma prefac strigoi si-apuc de beregata!

 

 

Frumoaso, nu stiu, sa plesnesc, cui ai dat tu obolul

Insa noi am venit aici doar ca sa vopsim holul.

 

Cartea cu proverbe romanesti

A fost odata-un bun evreu

cu faima si avere

dar avea bietul un  tupeu

sa joace din placere..

Si uite-asa averea lui

cea mare si prospera

se tot ducea, scadea mereu,

pana a ajuns  mizera…

Cand a descoperit socat

ca n-are o letcaie

la rabi iute-a alergat

si s-a ascuns in baie.

Mirat rabinu-l intreba

ce s-antamplat,pe data,

-Ajuta-ma ca sunt falit..

ti-oi spune altadata..

Statu rabinul, se gandi

si-i dete o bancnota;

-Hai ia o suta de techini

mai joaca inc-o data..

Mirat, acesta ii primi

si-i multumi cucernic

castig acum..si te-oi cinsti

caci nu sunt un nemernic.

Pleca asa cum a venit

dand usa de perete

recupera ce-a agonisit

si lui rabin ii dete

pe data, suta inapoi

si-l intreba mirat:

De unde ai stiut tu mai

ca as fi castigat?

El ii zambi cu talc atunci

si-i spuse sugubat

Eu dintr-o carte am citit

si stiu ce te invat..

Caci peste-o pilda eu am dat

care spunea asa

“cine nu Rişca..niciodat`

nu va mai castiga”!

Pleca evreul multumit

iar dupa un an se-ntoarse

tot la rabin..nefericit,

caci iar tragea ponoase.

Mai rabi, acuma sunt bolnav

si am revenit la tine

chiar daca sunt asa puhav

mai da-mi un sfat..si-oi tine

tot postul cela, nemancat,

c-am ulcer..nu mi-e bine!

Acesta cartea a deschis

si-i spuse :Ai noroc.!.

Sa bei de doua ori pe zi

doar apa..nu-i un joc!

Asa facu, mai fara chef

caci nu credea sa fie

aievea; si se vindeca

de boala cea tarzie.

Dupa un timp il vizita

pe vajnicul sau frate

si-i multumi, nu ezita

sa-i spuna ce dreptate

avut-a-n tot ce i-a ursit

si-acum e mult ferice

ca pe Rasela a-ntalnit

care-i atat de dulce..

si-atat de pura este zau,

minune de femeie

cum nu e alta-n satul sau

si de nevast-o ieie.

Iar la acel ospat domnesc

pe data il invita:

La loc de seama te cinstesc

cu scumpa mea iubita..

Ca a fost nunta ca-n povesti,

s-a bucurat rabinul

ce-nseamna sa te convertesti..

a meritat tot chinul.

Trecu un timp cand iar sosi

in pragul usii sale

ce-a mai facut ii povesti,

nevasta lui e-o floare,

insa pe langa casa lor

cea mare si prospera

avea un lac, superb décor

dar era ca-ntr-o sera.

Caci draga lui sotie cea

frumoasa si cinstita

în fiecare zi inota

in lac, descoperita..

iar el slabea si se usca

de-atata dor si jale

ca-i era frica de murea

de apele termale..

Si-avea el un prieten bun

ce nu-l lasa la greu

si cu Rasela se ducea

mereu la helesteu.

Rabinul cand il auzi

ca este-n suferinta

deschise cartea si citi

si-i spuse cu cainta:

-Mai drag imi esti si-mi pare rau

insa Rasela ta,

 frumoasa si curata zau

poate a fost candva..!

Acum te-nseala cu al tau

amic cand merg in larg

si crede-ma ca-mi pare rau

dar chiar acum o fac!

Pe data el, inebunit,

tasni ca o stihie

si il gasi pe-al sau amic

cu mandra lui sotie..

Ce a urmat a fost macel

caci n-a mai fost furie

sa n-o cunoasca-un sot fidel

l-a asa o marsavie.

Ii mutlumi nefericit

rabinului de sfaturi

dar nu stia cu ce-a gresit

de tot calca pe-alaturi

caci doar era foarte mirat’

cum a facut rabinul

ca-ntotdeauna a aflat

ce-i rezerva destinul

Acesta-i spuse:-Pai citesti

din cartea cu proverbe,

proverbe clare, romanesti,

cum sa nu-ti vina a crede?

Cand prima data ai venit

ti-am spus c-acolo scrie

“Cine nu Rişca, nu castiga”

si-ai facut avutie..

A doua oara-a fost la fel

Sa nu crezi ca e teapa

“Ulcerul nu merge defel

de doua ori la apa”!

Ultima data, fericit

erai de-a ta sotie

dar am deschis si am citit

sa nu crezi vreo prostie,

cum”A cazut din lac in puţ”..

manjita pe vecie.

Ca au Romanii astia zau

O carte asa de-ntreaga

Da ei se vede ca-s prosti rau

Si nu stiu s-o-nteleaga!

 

 

 

Prima ninsoare

Cum ninge..doamne..parca-un cor de ingeri

cu aripile intinse-mi rup din carne

durerea si ma duc in tari promise

unde nu-s ploi si nici adanci lucarne..

Cum ningi Tu ..doamne, pleoapa-mi grea , de vise,

si o tresari cu prana-ti moale, calda,

ma infiori si mi-e atat de bine

incat ma-nalt s-ating a ta zapada..

Asa de lin imi vii cu-eternitatea

si mi-o asterni cuminte peste poale

mai ninge-mi doamne visul..si cetatea

si umple-mi toate acele locuri goale..

Sa fie demne temple-n pietatea

de-o clipa, a unei vieti autumnale.

Agentia de Turism

In spitalul de din vale

langa-l muntelui portal

stau ciorchine oameni ale

caror vieti le stiu..final..

caci e zi de sarbatoare

si primesc super oferta

de la o-agentie care

este cel putin suspecta;

-Azi avem doua excursii:

-Una-n Rai si alta-n Iad;

pacientii cu convulsii

pot alege un/de/cad…!

Incantati, se-ncolonara

la asa gratuitate

si pe data il urmara

pe agentul bun la toate.

Ce frumos ,autobuzul..

mai era, cata splendoare..

si ce muzica.. auzul,

le-ncanta prin difuzoare..

-Prima noastra-oprire-Raiul,

spuse ghidul radios

dupa care luati tramvaiul

ce va duce…pana jos…

Doamne!Vai, ce frumusete..

era raiul asta`l lor!

Muzica suava, fete

zambitoare, ce décor..!

Parca-i totusi.. plictiseala,

se gandira; sa vedem..

Cum o fi si-n iad..e zmoala?

Si pornira in tandem.

Vai, ce falnica intrare

poarta iadului parea!

Le iesi-n intampinare

chiar un inger, mai si-avea

o figura-impunatoare..

mai frumos..nu se putea!

-Bine ati venit, le zise,

turul vi-l voi face eu..

si asa cum le promise

ii purta pe rand… ce zeu!

Pai avea o discoteca..

toata lumea petrecea;

aer conditionat si tuica,

vin, dar cate nu avea..

si femei frumoase, muica..

ca acolo, n-am vazut!

Comandara cate-o tuica

si pe data-au hotarat:

Vom alege sigur..iadul!

Si plecara fericiti.

Cand a fost sa se intoarca,

iadul era rau schimbat;

un zdrahon hidos c-o falca

in cer si alta in asfalt,

i-a impins brutal pe poarta,

drept in flacari i-a cazat,

nu femei, nu vin, ce soarta…!

Nu se poate!..au strigat.

Noi nu asta am vazut,

Cineva sa spuna grabnic

Ce mai este de facut!?

Ca un tunet le raspunse

Zeul lor frumos..sagalnic:

-Ce credeati, ca n-am stiut

ce-mi trimite concurenta..?

Asta este diferenta…

Si o stiti:-La Dracu-n Praznic!…

Nu aveti decat sa fiti:

Ori turist, ori  tot..localnic!!

 

 

Balada fericirii

   Era Vasile om frumos

  Si-avea o mustacioara

 Ca furculita, mai vartos..

 Cand se striveste-n oala…

 Ca pana corbului cel sur

 Cand o zburleste ploaia,

 Dar bietul, tare rupt in tur,

 Stia toata Sinaia..

 Caci pe acolo-si etala

 Superba anatomie

 N-avea un ban, insa avea

 Femei cu avutie.

 Inalt, frumos si tinerel

 Cum naiba sa nu-l vreie

 Chiar il rugau, trageau de el

 Cu-averea lor la cheie.

 Se intreceau muieri, pe rind,

 Sa-l prinda cu cadouri

 Era Vasile om plapind..

 Primea cu capu`n nouri..

 Orice..caci cinstea-l obliga

 Sa nu refuze-o doamna

 Si jur c-averea ii crestea

 Din vara pana-n toamna.

 Insa cum totul are-un prêt

 Slabise mult saracul

 Si dintr-un fat-frumos semet

 Parca-l vedeai pe dracul.

 Ca actiunile-i scadeau…

 Vartej..pe zi ce trece..

 Lui nu-i pasa, caci ochii treji

 Nu-i mai avea de zece…

 De zece ani!..cat a trecut..

 Si-a-mbatranit Vasile

 Adus de spate si carunt,

 Dormea pe coviltire..

 Dar isi gasise bun amic

 Un bot de caine vagabond

 Si il pazea, mai, asta mic

 Parca era James Bond.

 Statea Vasile si-l privea

 Cum gudura din coada

 Prea fericit ca-l vede treaz

 Dar nu-l mustra vreodata..

 Off, gandi el, abia acum

 Am cunoscut iubirea

 Uite-o potaie de pe drum

 Mi-aduce ispasirea…

 Si adormi..senin si drept

 Cu cainele in haina

Era Vasile om..destept..

 Era..si-avea o taina.