Rochita bleu….

 

Imi rearanjam dulapurile, caci se schimba anotimpul si pe unele le scoteam din cutii, pe altele din sifonier, ca un schimb echitabil. Nu prea ma lasa inima sa-mi impaturesc rochitele de vara, mai ales ca nici n-avusesem timp sa le port pe toate. Ma uit cu jind la ele, oftez si le pun la pastrare pentru urmatorul sezon calduros..cand..observ pe un raft un sac prafuit, din acela pentru costume de ocazie..chiar nu-mi aminteam de el, oare ce-am pus aici? Ma ridic pe varfuri, ii deschid fermoarul si…simt ca lesin, ma ia cu ameteala, ma sprijin cu mana stanga de catul usii, iar dreapta imi ramane inclestata pe umeras..doamne! Un carusel intreg, cu copii zgomotosi, oameni fara fete si sunete de fanafara imi asediaza capul….tamplele bat darabana in ritm ametitor, nu se poate..sa le opreasca cineva, revino-ti, imi spun cu greu, ca o sugestie colac de salvare! Ma reculeg dupa…nu stiu dupa cat timp, caci privirea imi ramasese agatata de rochita bleu, cu danteluta alba pe marginea corsetului, pe coapsa ii rasarea un trandafir mic bleu cu alb si o funda cocheta la spate…parca aparuse dintr-un vis demult uitat.. Instantaneu ma intorc in timp si ma privesc cum o probez nerabdatoare, in camera mica dar luminoasa a croitoresei, cum ma fatai in fata oglinzii mai fericita ca niciodata si vad figura ingaduitoare a acesteia si cum ma astepta el, nerabdator, in masina..ca orice barbat care se respecta si nu suporta sa asiste sau participe la bucurii tipic feminine(cumparaturi, moda, probe, etc). Deh..ce sa-i faci daca ce bucura mai tare o femeie pe ei ii scoate din minti.. Chestie de gusturi.

Ma intreb mirata cum de am putut sa uit asa ceva, de ce n-am vandut-o, daruit-o, taiat-o, ars-o, ceva..numai sa fiu sigura ca n-o mai vad? Ma desprind de dulapul pandorei, si merg cu spatele, avand ochii tinta catre el, ca nu cumva sa ma urmareasca..pipai speteaza unui scaun si ma prabusesc, cu capul in maini.

Cum se poate, repet obsesiv, cum se poate sa gasesc tocmai acum rochia facuta special pentru o cununie care n-a avut loc niciodata…

 

 

Noapte alba, zi compromisa..

Se apropia ziua in care trebuia sa ia sfarsit acest job de vara iar eu eram din ce in ce mai indragostita…da..recunosteam in sfarsit ca mi s-a intamplat.. El era total disperat, invata din ce in ce mai bine limba iar la un moment dat, ma intreaba daca merg in parc. Il privesc mirata si usor amuzata, caci tot avea accent si-l intreb la ce parc se refera. Imi aminteste ca-i povestisem de parcul acela minunat langa care locuiesc.. Nu-mi vine sa cred ce curaj l-a apucat asa deodata, e clar ca-mi da intalnire si-i spun ca mi-ar placea. Stabilim sa ne intalnim a doua zi, deoarece era sambata si ne era mai usor, decat sa plecam de la serviciu; mai ales ca instinctiv ma feream sa ne vada ceilalti colegi, imi stabilisem niste principii iar pe unul dintre ele tocmai il incalcasem: acela de a nu iesi cu colegii…insa era ceva atat de inofensiv. Nu stiu ce-am avut toata ziua, am fost cam aeriana.. in acea dimineata m-am comportat cel putin copilareste cand i-am oferit un pumn de corcoduse, preferatele mele . Era un corcodus minunat, cu coroana grea de poame iar eu tocmai le culesesem. Le-a primit bucuros si un pic mirat, nici acum nu m-am lamurit daca avea habar ce-s alea..doamne ce-am ma iris cand I s-a schimonosit fata dupa ce-a incercat una.. Incredibil, insa le-a mancat pe toate. Pentru asta si pentru felul dragalas de-a ne tachina, eram hotarata sa-l revad, sa fim doar noi doi..si copacii aceia plini de seva, sa-mi alerge vantul prin plete si..ce mai, sa fiu pe terenul meu, asta imi dadea siguranta.

Maine..e Sambata, ma gandesc, pana atunci vad eu ce-i spun mamei..Am o teama teribila caci simt deja dezacordul ei, erau atatea grozavii pe care le auzisem despre natia aceasta, insa..spune-i asta inimii..spune-i tu mama, caci pe mine nu ma asculta. Uitasem ca sunt la birou, uitasem de el, asa ca tresar surprinsa cand il aud ca-mi sopteste tandru langa ureche..N-am inteles, il rog sa repete caci are o privire ingrijorata, voia sa stie daca ma simt bine, mi-a spus ca  a observat cum m-am albit brusc la fata. Il linistesc, moment in care ne privim in ochi, indelung, suficient cat sa simt ca am bagat degetele in panoul de inalta tensiune..ma scutur, fac fete fete si-i cer un pahar cu apa. Beau ca si cand am stat in desertul ala al lor, imi revin si ma ridic sa plec.

Se ofera sa ma conduca, il refuz politicos si plec spre casa…doamne, ma obsedeaza ideea ca ar fi prima data cand as simti c-o mint pe mama..iar gandul acesta ma chinuie ingrozitor…Am sa gasesc o solutie de mijloc, adica jumatate de adevar..imi spun, insa maine…

Ziua cea mare…

Imi rasare un zambet la gandul ca o sa intarzii, ca si cand am avea intalnire iar el ma asteapta…doamne, omul asta imi ocupa prea mult gandurile..! Fir-ar! Imi scutur pletele a protest si ma indrept grabita catre birou. Ajung in fata usii, dau sa scot cheile, cand, aud o voce cunoscuta in spatele meu:- Buna! Tresar, ma intorc cu greu si-l vad..doamne tine-ma! Iar ochii aceia sublimi, care ma tintuiesc cu raze de lumina incandescenta..Gata, sunt terminata, imi spun. Incerc cu greu sa articulez ceva, iese un sunet gutural si ciudat iar el zambeste continuu…ce obraznicie! Scot repede cheia, parca as fi nerabdatoare sa incep lucrul si navalesc in birou. Acolo, evident, era pustiu, lucru care nu imi convenea deloc. O panica inexplicabila ma cuprinse..ma intorc curajoasa spre el si-i fac semn sa ia un loc, deoarece nu cunostea decat cateva cuvinte din limba Romana. Scot cateva dosare, imi aranjez pixurile si constat cu groaza ca nu mai am nimic interesant de facut, asa ca ma las moale pe scaun si..ce sa fac, ma uit la el. Ma fixa cu privirea, asta o simtisem de cand am intrat si acum mi se confirma…iar eu, fastacita rau, il privesc la randul meu, hipnotizata..

-         Ce faci? Zise el la un moment dat, cu un accent ciudat iar pe mine ma bufneste risul, usurata, caci asa m-am mai detensionat un pic. Ride si el, zice ceva de neinteles iar eu il rog sa repete:

-         Mergi la barc..?

Gata, deja ma tavalesc de ris, nu mai pot. Ii zic printre lacrimi:

-         Unde??

E rosu la fata, insa, admirabil, repeta intrebarea. Eu il intreb iar:

      -    Unde mai? La barca vrei sa zici sau cu barca?

Ma rog, nu ne-am lamurit, se ridica cu  greu de pe scaun, cu o figura disperata si jenata, imi face semn ca trebuie sa plece si iese din birou, clatinandu-se ca un om beat. Eu raman cu un gust amar si ma invaluie incet incet o tristete inexplicabila..Simt ca o durere ascutita imi sfasie pieptul si ma supar iar pe acele stari contradictorii,  care n-au macar un motiv palpabil…

 

A mai trecut o noapte…

Dis de dimineata, ma incearca o durere difuza in ceafa, plus o stare apatica destul de enervanta..Lasa..imi zic, o inviorare cu apa rece e cea mai buna reteta, asa ca pornesc spre baie, tarsaindu-mi alene papucii ca in fiecare dimineata, scot miorlaiturile de rigoare in timp ce ma intind in mers, ca-mi place sa ma rasfat, cum spune mama. Doamne ce bine e, chiar ca m-am trezit brusc sub jetul rece! Imi arunc sprinten cateva haine sport, imi sorb alene si cu inghitituri mici cafeluta si ma machiez un pic, caci este ziua cea mare…

Consult grabnic oglinda si scot un plescait admirativ….mama ce bine arat! Rid…parca am inebunit, ma gandesc, insa nu ma pot abtine, caci imi amintesc de-o prietena de-a mamei, Bianca, care nu era asa frumoasa, mai mult dragalasa si posesoare a unui corp superb insa avea fata asta un tupeu si o incredere in ea, ceva de zile mari. Si motivul amuzamentului meu matinal era o vorba de-a biancai, pe care, imi zicea ea, si-o repeta in fiecare dimineata in oglinda si suna cam asa:- Bianco, esti frumoasa “fire-ai” a dracu sa fii!, ca la scoala nu prea se dusese, decat sa stabileasca “intalniri” de afaceri, cum zicea ea….iar ma bufneste risul. In rest, mama o tolera ca era asa mica si neajutorata, credea ea… si gandea ca restul e pacatul ei, dupa ce a renuntat s-o mai aduca pe calea cea buna…Sunt gata, ies vijelios pe usa si ma gandesc: – Oare “el” o fi ajuns deja…

 

Strafulgerare…

Dis de dimineata, cu forte proaspete si nespus de vioaie, ma indrept catre job…Fac abstractie de discutiile mai mult sau mai putin anoste din autobuz si cu un zambet larg, adolescentin, gratulez pe toata lumea. Ce zi minunata! Ajung, deschid usa si..brusc, simt cum universul mi se naruieste, de la temelie spre varf, timpul se dilata si ultima boare de respiratie ramane undeva in aer…Imaginea din fata ochilor larg deschisi nu parea reala, caci l-am vazut…doamne, cat era de frumos! Acea privire n-am s-o uit niciodata! Parca desprins din basme cu printi, ma studia la fel de mirat, un barbat ce parea inalt, foarte inalt, daltuit in marmura, cu fire aurii-satene rasfirate neglijent pe fruntea proeminenta iar ochii…superbi..Era ca o pictura greceasca, ce izvora lumina si candoare, usor feminin ca trasaturi, contrastand puternic cu imaginea de ansamblu, cu adevarat barbateasca. Pluteam, am pasit nu stiu cum, catre birou, unde m-a intampinat patronul, mai radios ca niciodata, spunand: – Faceti cunostinta, el este….N-am mai auzit, conta doar EL ESTE…

Imi ardea fata, palmele mi se umezisera brusc si buzele uscate de-o sete fara egal, au ingaimat ceva…doamne ce stupid trebuie sa arat, ma gandeam. M-am intors brusc, prefacandu-ma ca am treaba, ca sa-mi revin si ma mustram in gand, cat de slaba sunt si nu intelegeam ce ma apucase, probabil ca lasasem o impresie foarte proasta. Nemultumita si iritata, am redirectionat discutia catre ceva banal, insa observam cu coada ochiului cum si el ma urmarea atent, poate prea atent. Mi-am mai revenit, ca doara nu era sa raman asa statuie, insa senzatia de lesin nu ma parasea deloc. Eram din ce in ce mai tacuta, biata de mine, nu prea faceam fata acelei explozii de sentimente terifiante si incercam fara success sa-mi revin. As fi vrut sa dispara in neant de unde a venit, sa fiu din nou eu, cea fara de griji si “flu-flu”, um spuneau prietenii si rudele…il uram sincer! Si pana la urma cine era intrusul asta cu ochii lui mierii si migdalati, gene lungi si negre……….fir-ar el sa fie! Tot asa nemultumita am ajuns si acasa, mama evident ca a observat si mi-a invadat intimitatea cu diverse intrebari incommode si enervante. Nu aveam chef de nimic, vroiam sa zac la nesfarsit, m-as fi luptat..dar cu ceee? Am hotarat sa raman imbufnata si nefericita pana la saturatie, urmand ca a doua zi sa redevin asa cum ma stiam si imi placea..si totusi..n-am putut sa nu-mi doresc sa-l mai vad o data…Hotarat ca nu eram in apele mele, imi spuneam, lasa ca maine am sa-l vad iar si am sa constat ca nu e nimic de capul lui, este la fel cu ceilalti, ba chiar nimic deosebit. Probabil ca am vreun virus. Gata! Si-am adormit zambind….

 

Inca o zi ……

…Si inca ce argumente..Ma trezesc zambind, caci imi aduc aminte de-o scena petrecuta intr-o zi normala de lucru, adica foarte aglomerata, cu multi clienti nervosi.. Multa lume si canicula, doua lucruri suficient de enervante pentru oricine.

La un moment dat, cand sa mai respiram si noi, apare un arab dubios, care, spre deosebire de restul era inalt si solid. L-am privit ca si cand “asta ce dracu mai vrea”, ca statea protapit in usa si ma fixa cu privirea, foarte plin de sine..Probabil ca se considera irezistibil pentru natia lui, gandeam si brusc am simtit ca ma scutura hohote de ris, dar m-am abtinut, ce-i drept, cu greu. Ma intreaba asa conspirativ si balos cand plec, eu ma prefac ca scriu ceva si raspund absenta ca atunci cand termin treaba…iar daca are nevoie de ceva sa spuna acum.

Zice: – Te conduc eu, ca sunt cu masina….Recunosc ca ma panicasem putin, instinctiv, dar n-am mai apucat sa-i urez ceva de rudele de gradul I, ca nu stiu de unde a aparut sefu` in salt, efectiv..M-am si speriat ca mi-a sarit peste birou, interpunandu-se intre mine si individ si i-a “latrat” ceva in araba de l-am vazut pe nefericit cum se albeste si inroseste la fata, pe rand, cat era de mare. S-au privit ca doua fiare cateva secunde, dupa care mitocanul a plecat si nici nu l-am mai vazut de atunci…

I-am multumit, jenata de situatie, bossului si l-am intrebat de unde stie sa sara asa(era f. gras, culmea), a facut vreun sport? Nu s-a amuzat ca de obicei, ba mai mult mi-a raspuns grav si cam rastit, ca nu e de gluma si daca se mai intampla si el nu este, sa-i spun imediat. Mi-a mai zis ca pentru orice eventualitate o sa-l lase pe varul lui sau pe cineva de incredere, pentru a nu fi niciodata singura. Sincer, eram uimita dar si bucuroasa de atata ocrotire…De atunci ma conduceau pana acasa sau pana la masina, spunandu-mi in gluma ca ei raspund de mine in fata parintilor (pe care evident, nu-i cunosteau), caci am omorat din fasa orice incercare a mamei sa vina acolo, doar stiam cum gandeste si nu vroiam sa-si faca griji aiurea.

Totul era roz si frumos, afacerile mergeau bine, mama se linistise dupa ce i-am povestit ce oameni sunt cei la care lucrez, ba mai mult asa cum o obisnuisem ii povesteam fiecare zi, avand grija sa-i omit ce ar fi fost ingrijorator pentru ea…Nu-mi pasa de nimic, caci vara ma facea sa ma simt in al noualea cer si tot asa, pana intr-o zi cand….

 

Ce a urmat..

 

Parca ma impingea ceva….si toate acestea le priveam lejer si fara nici o teama, doar fusesem crescuta intr-un cocon de sticla iar biata mama avusese atata grija in ceea ce ne priveste, ca nu se gandise decat cum sa ne protejeze mai mult si asta a facut-o atat de bine, incat am starnit hohote de ris cand am intrebat cu ochii mari ce sunt aia “ciuhabi”?Cu reactiile oamenilor ma obisnuisem inca din liceu, cand tot asa puneam niste intrebari “ciudate’ pentru unii, pentru mine firesti..Spre de exemplu, imi amintesc ca eram odata cu colegii prin parc, ne plimbam fericiti ca chiulisem de la o ora unde-a intarziat profesorul si noi atat am asteptat. Tot spunand bancuri si razand din diverse, la un moment dat o colega mai indrazneata sa zicem, ii povesteste altuia din grup ceva in legatura cu un film si-mi trece si mie pe la ureche, asa ca intreb: – Cum adica porno? Poate vrei sa zici Porto, dar ala-i un vin, zic…caci citisem Dumas si am facut legatura. Au urmat hohote de ris, eu nu intelegeam nimic, am tacut si mi s-au parut tare prosti ca daca tot nu stiau, sa nu mai vorbeasca si sa rida ca tampitii iar daca stiau ceva nou sa-mi spuna si mie. M-am dus acasa hotarata s-o intreb pe mama daca sunt chiar ignoranti , poate stie ea despre ce e vorba…Mai bine nu intrebam, caci mi-am dat seama ce gafa facusem, credeam eu .

Ma simteam pregatita sa iau viata in piept, asa ca am plecat catre firma, unde stabilisem sa ma intalnesc cu baiatul Monei, care era asa cum m-am asteptat, numai ca parea de treaba si deschis, asa ca n-a fost o problema. Culmea ca ciuhabii lor erau niste oameni foarte normali, chiar hazlii mi se pareau mie ca aveau niste mustati ridicole de care erau foarte mandrii. Ma bufnea rasul numai cand ma uitam la ei si ei zambeau fericiti, caci doar unul cunostea limba iar eu muream de ris la propriu. Deja pareau stanjenitit, asa ca i-am asigurat ca nu rid de ei, numai ca ma distreaza mustatile si ca vorbesc stalcit iar faptul ca nu s-au suparat, ba chiar au ris, m-a linistit in ceea ce-i priveste. Oricum era clar ca se uitau la mine ca la un copil zburatacit, insa mie-mi convenea de minune,  fiindca stiam ca n-as fi putut lucra decat intr-un mediu vesel. Am aflat ulterior ca doar unul era patronul, cel mai in varsta cam patruzeci de ani iar celalalt un var. Contrar opiniei generale in ceea ce priveste natia lor, n-am simtit o secunda ca mi-ar face avansuri, ba mai mult, simteam o protectie mai apropiata de cea parinteasca , un comportament elegant, efectiv. Asta a fost un plus, deoarece era foarte multa treaba, aveam de facut facturi si gestionat foarte multa marfa dar am intrat repede in ritm. Nu se asteptau la asta insa erau foarte multumiti si eu de asemenea. Aveau atata incredere incat eram hotarata sa nu-i dezamagesc, deoarece ai nostrii incercau sa-i pacaleasca iar eu aveam sarcina ingrata sa aleg intre tabere si am ales doar sa fiu corecta, lucru care m-a izolat oarecum de romani. Ma durea lucrul asta, insa oricum n-ar fi inteles, calea mea era una singura indiferent de natie si parerea lor.

Curand am avut termen de comparatie, deoarece veneau prieteni sau parteneri de afaceri tot arabi iar pe unii dintre ei numai cand ii priveam ma lua cu frig. Emanau atata abrutizare, mercantilism si parsivenie, incat aveam senzatie ca se tarasc in loc sa mearga si lasa bale pe podea. Aici pot spune ca mi-am exersat instinctiv diplomatia (necesara in vanzari si nu numai) si am rezistat cu stoicism asediilor. Ma gandeam ca sunt chiar norocoasa, daca nu erau ei, sigur n-as fi lucrat pentru ceilalti nici macar o zi si-am realizat brusc ca lumea nu este asa cum o vedeam eu, decat pe la colturi. De multe ori ma surprindeau, cu niste reactii binevenite dar ciudate, deoarece atunci nu stiam mare lucru despre cultura araba si religia lor. Cred ca au simtit asta, caci ii mai surprindeam ca ma urmasesc mirati si nelamuriti, parca nu intelegeau ce-i cu mine. M-au si intrebat la un moment dat daca sunt romanca sigur, eu am izbucnit in ris caci nu aflasem inca faptul ca aceeasi parerea proasta si preconceputa o aveau si ei despre noi, mai ales despre femei. Este o greseala si o dovada de limitare sa judeci un intreg popor si nu omul ca individ unic si special. Asta si multe alte lectii de viata le-am invatat tot atunci, caci culmea si mie imi repugnau restul arabilor dar macar aveam argumente pentru asta…

 

 

O iubirea ca in povesti

Doamne, cat de ciudat suna…..parca astept, cu gandurile mantie in jurul sufletului fulguit, sa inceapa pelicula iar eu sa privesc filmul! Imi plac filmele, mai ales cele cu final fericit, probabil ca de la atata visare mi se trage, insa in povestea aceasta joc chiar eu. Ma ia cu frig, avalanse de sentimente si imagini imi rascolesc fruntea, febra imi arde degetele si buzele imi sunt brusc uscate. Prima scena, este mirifica, mult soare, asa cum imi place mie, ma aud razand in cascade, vantul imi zburataceste pletele, ce-mi pasa, sunt fericita ca in fiecare zi a adolescentei fara griji..De cand ma stiu, evenimentele importante au navalit peste mine, n-a trebuit sa fa nici un effort, parka un val imens ma impingea spre o destinatie necunoscuta, curios fiind doar faptul ca nu m-am inecat niciodata cu toate ca nu stiam sa inot si mi-a fost intotdeauna frica de apa. Cu cat imi era mai frica, cu atat ma aruncam in valuri mai cu sete si sfidand constient “forta” aceea incredibila a naturii dezlantuite. Asa a fost si prima zi care mi-a rasturnat universul cald si fara griji…

Ma dusesem la mama la serviciu, s-o iau si sa plecam prin oras si in timp ce ea isi strangea actele de pe birou, ma prinsese intr-o discutie, Mona, colega ei, care pe langa faptul ca vorbea mult si afectat, tot ma impingea cu degetul, sa ma faca atenta, lucru care ma scotea din sarite de fiecare data. Ma abtineam cu greu, rugandu-ma sa termine mama mai repede treaba, cand la un moment dat o prinde si pe ea in vorba, schimband brusc subiectul. Ii spune ca baiatul ei s-a angajat la o firma unde castiga foarte bine si daca tot are nevoie de bani in plus pentru meditatiile sora-mi, de ce nu ma trimite si pe mine acolo, sa le tin contabilitatea, ca tot au nevoie “ciuhabii”(asa le spunea ea) iar eu care habar n-aveam ce-s aia, ascultam mirata. Eram un pachet de nervi, una fiindca n-o sufeream instinctiv pe femeia asta, a doua pentru ca mama iar vorbise prea mult cu insa de o calitate mai mult decat indoielnica si a treia deoarece mi se parea umilitor sa ne directioneze cu compasiune fir-ar ea sa fie de tiganca. Era ce-i drept de proasta factura, jumatate romanca jumatate tiganca si cu atitudinea aia specifica a lor pe care toata lumea o stie. Mama, sigur c-a zis ca nici vorba, nu-si trimite ea un copil curat in mediul ala, numai ca ajungand acasa m-am gandit ca n-are sa ma omoare mediul, pot face abstractie pentru sora mea, mai ales ca era vorba doar de doua luni de vara…si eu abia terminasem liceul, urma sa dau la facultate, deci aveam timp. Pe baiatul Monei nu-l cunosteam, insa eram convinsa ca imi va starni aceeasi repulsie, numai ca nu-mi faceam griji, aveam un talent anume sa inghet la cativa metri in jurul meu, cand era cazul si putine persoane mai puteau silabisi ceva, dar sa mai si actioneze in vreun fel. Asa m-am hotarat sa ma duc acolo, trecand peste impotrivirea si supararea mamei si fiind prima data cand a trebuit sa renunte mirata, caci nu m-ar fi clintit nimeni. Parca ma impingea ceva, mai ales ca stiam ca alta solutie mai buna si rapida nu este…