Cadoul

Cutia se odihneste in palmele mele albite de emotie; fulgere de soc ma strabat fantomatic si ud, un val de gheata ma traverseaza iar degetele stravezii, care tin cutia deschisa a haos, sunt reci..reci si crispate de atata nemiscare. Cele doua verighete stralucitoare se odihnesc lenes si nepasator pe catifeaua rosie din cutie, stralucirea lor alb-aurie nu cadreaza cu sangeriul de fond..sau poate da, caci altfel nu-mi explic acea senzatie stranie, de panica. Visul oricarei femei, ca iubitul sa o intregeasca cu gestul suprem al iubirii, casatoria, era si al meu…atunci de unde aceasta panica, ma intreb, constienta ca reactia nu este cea normala, de bucurie. Ii multumesc in gand lui dumnezeu, ca el nu este de fata la trairile contradictorii ce-mi brazdeaza trasaturile si sufletul chinuit…si-mi amintesc de prima zi in care ne-am cunoscut.. Chiar de atunci, cand m-am indragostit pe loc, cu toata puterea fiintei mele, am simtit ceva straniu. Cand il priveam, parca eram pe marginea unei prapastii iar el locuia in alta dimensiune, de unde ii studiam radiind, fiecare gest, trasatura, fiecare raza de zambet sau cuta de pe frunte inainte de a se forma, zbaterea genelor in soare si dansul mainilor. Unii oameni recunosc acea senzatie a fatalitatii, cand o intalnesc…oare asa sa fi simtit si Julieta? Oare Romeo, daca stia ce-l asteapta, s-ar mai fi casatorit cu iubita sa pe ascuns…? Privesc indelung catre verighete, mai ales spre aceea mai mica si incet incet simt ca revin la viata, imi scutur a negare pletele aurii ravasite si schitez un suris, amintindu-mi cum reusea de fiecare data, fara sa masoare dinainte sa-mi ofere cadoul potrivit din toate punctele de vedere. Acest lucru m-a uimit la inceput, mai ales cand era vorba de haine sau pantofi, caci imi veneau perfect iar el, stiam sigur ca habar n-avea ce masuri port…insa acei ochi minunati, aflam ca ascundeau multe comori. Inchid cu hotarare cutia la loc si ma gandesc ca libertatea n-ar trebui ambalata etans si-l astept cuminte sa se trezeasca. Pana atunci, imi consult prietena cea mai buna.. oglinda, studiez atent ravagiile lasate de ultimele trairi pe chipul meu si le ascund grabita sub o masca de pudra fina. Imi arunc neglijent halatul pe un scaun si ma afund intr-o baie cu spuma parfumata, din abundenta. Aromele imi curata mintea si sufletul de gandurile negre, spuma aceea minunata ma mangaie la fiecare tresarire de fibra..iar eu..alunec intr-o lume de basm, in care toate finalurile sunt fericite….