Pachetelul din catifea

O raza de soare imi mangaie pleoapele somnoroase, ii zambesc cu ochii intredeschisi si incerc sa ma  ridic  alene din pat. Neah..mai stau un pic..Ce zi luminoasa, gandesc, in timp ce ma intind ca o pisica in asternuturile de matase. Il privesc cum doarme ca un ingeras si zambeste..poate unui vis? Oare sunt si eu in visele lui ma intreb, sigur ca sunt, ce prostii imi mai trec prin cap asa de dimineata! Il sarut usor, sa nu-i tulbur somnul si ma indrept catre bucatarie, cu gandul la o cafea aburinda, cu aroma de hel. Helul este o planta aromata de-a lor, care imi place la nebunie.  Pun doar doua bobite in masina de risnit, altfel iese prea parfumata; zambesc amintindu-mi cat de fericit era ca sunt unele lucruri care imi fac placere din cultura orientala. Pasesc incet prin sufragerie, cu halatul matasos strans in jurul coapselor subtiri, sa ajung la mult ravnita cafea si ma impiedic de ceva tare, mai sa-mi rup glezna. Dupa ce-mi recuperez echilibrul, fragil asa de dimineata, ma uit spre covor sa vad pe ce-am calcat. A..pachetelul din catifea rosie! Uitasem, ia sa vad ce e in el. De fiecare data cand se intorcea din Damasc imi aducea cadouri iar eu eram ca un copil vesnic in sarbatoare. Cum sa  nu-l iubesti, imi zic si ma bufneste risul la asa un gand frivol, ce nu ma caracterizeaza. Aceste mici bucurii au valoare doar pentru ca vin de la el. Il iubeam pentru fiecare gest frumos, pentru fericirea continua pe care o simteam alaturi de el si pentru faptul ca exista, ca o prelungire a mea. Sufletul pereche exista dar este un lucru unic cand se intalnesc doua. Privesc cutiuta cateva secunde, o rasucesc pe toate partile, intrebandu-ma ce-o fi in ea, dupa cum arata banuiesc ca este un inel, caci stia cat de mult imi plac bijuteriile, mai ales dupa ce mi-a daruit-o pe prima…era o bratara de aur alb, cu model egiptean si smaralde. Dar am atat de multe, incat le schimb foarte des,  nu-mi place sa port mai mult de un inel pe o mana iar el stia asta…asa ca eram un pic mirata. Ca niciodata, nu-mi vine sa-l deschid, am un presentiment de pericol, ca acelea pe care incerc sa le ignor de obicei, numai ca nu m-au inselat niciodata. Mi-am zis ca nu e bine sa fiu superstitioasa, insa cred ca e ceva mai mult de atat, fiindca simt ca un clopot de alarma imi suna in tample, coboara in stern si se aude din ce in ce mai puternic iar dupa aceea se intampla ceva si nu de bine. Curiozitatea ma impinge sa-l deschid, insa,  in timp ce ma gandesc la iubirea noastra, cutia scartaie nefiresc..iar din ea ma orbesc doua raze stralucitoare, concentrice ca niste verighete. Nu se poate! Inchid ochii brusc, imi strang pleoapele pana simt ca din ele se revarsa marea…marea fomata din picaturi alcaline, verzi, ca ochii mei inecati in ea. Off, Pandora, de ce-ai deschis cutia…..???