Revederea..

Cu aceasta mirare a revenirii ma confruntam, cand il aud ca spune:

-         Mai, as avea nevoie de un sfat, chiar daca e la telefon, se poate sau deranjez?

-         Te rog,  zic. Te ascult.

-         Uite, vreau sa-mi cumpar niste costume si nu stiu de unde, ca nu gasesc de iarna..Prima persoana care mi-a venit in minte ai fost tu, sa te sun; stiu ca pare  aiurea insa ma poti indruma?

-         Ai baut? .. si ma bufneste risul. Ride si el, asigurandu-ma ca nu mai bea decat ocazional, eu nu insist si-i zic cateva nume de magazine. Vazand ca incearca sa le denigreze pe rind, il intreb:

-         Bine.. atunci, care ar fi motivul real al acestui apel? Ride jenat, zicand:

-         Unde esti?

-         Unde nici nu te-astepti…! Ma abtin cu greu sa nu rid..

-         Off, as vrea sa stam de vorba la o cafea daca ai timp acum.

Ii simt tristetea din voce dar stiindu-l ca pe un bun actor, ma detasez si-i spun sincer:

-         Acum am ajuns acasa de la job si n-am nici un chef sa ies din scutece, poate altadata.. Insista la nesfarsit, spunand ca ma suna mai tarziu, ma razgandesc si-i propun sa iesim cam in doua ore, la o cafenea  aproape de mine. Accepta fericit. De ce m-am sucit, ma intreb si realizez ca mi-ar face placere sa-l revad, obisnuiam sa ne spunem deschis orice gand, comunicam incredibil de bine si ne-am fost alaturi in momentele cele mai grele…ce pacat ca viciile lui ne-au indepartat. Sunt constienta ca nu s-a schimbat insa ma roade si curiozitatea, mi-e dor de risul nostru  sanatos  si momentele bune, de amintiri..Asa ca  ma pregatesc sa ies. Ajunsese inaintea mea..era foarte schimbat fizic; neras de vreo trei zile, parul i se rarise spre frunte, se ingrasase dar nu cat sa fie dizgratios.. Ma indrept spre el zambind, I se lumineaza ochii, semn ca mai are ceva acolo, care sa-mi fie cunoscut. Se lanseaza intr-o conversatie banala, minte la greu cat de fericit este..si-i zic, uitandu-ma spre paharul cu whisky din fata lui:

-         Vezi  ca ti se raceste cafeaua!

-         Afurisita mai esti, nu-i cafea doar 100 gr. de Johny…ce dumnezeu!

 Ne amuzam pe tema asta dupa care ii comunic ca nu este nevoie sa se justifice, pana la urma ne cunoastem de prea multa vreme si chiar daca ii vreau binele, face ce vrea cu viata lui, doar ma amuzam. Ne amintim cu placere de toate tampeniile pana cand observ ca a zburat timpul si trecusera ore bune. Ma ridic sa plec, cand..il aud ca prin ceata:

-         Cum de te-am ratat eu pana acum? Mare tampit mai sunt!

-         Glumesti, ii raspund socata. Adica ce vrei sa spui?? Tace..il lamuresc:

-         Am fost si suntem amici, poate chiar prieteni uneori si nu ne-a trecut vreo secunda prin minte ce tocmai ai insinuat….sau ma insel?

-         Pai tocmai de-aia mi se pare ca sunt tare prost si nu ti-am zis pana acum ce mult imi placi.

Il privesc lung…si-i recomand sa-si puna ochelari, poate se trezeste la realitate. Ridem si trecem peste momentul jenant iar eu respire usurata. Poate ne vom revedea…