Reactii in lant

Ar fi fost o zi ca oricare alta, daca nu s-ar fi intamplat ceva..destul de interesant ca analiza proprie si nu numai..Doamne, am chef sa rid, sa ascult muzica, sunt singura in casa dupa o zi epuizanta de lucru, in sfarsit..pot da muzica la maxim, n-am suferit niciodata castile, bucuria mea simte nevoia sa fie zgomotoasa, sa ma imbete cu senzatii paroxistice..asta si fac, cu toate ca este o zi mohorata, sufletul meu spune altceva, exulta de o bucurie interioara, nu are nici un stimul extern si este suficienta prin ea insasi. La un moment dat, suna telefonul, eu nu ma sinchisesc sa raspund insa sunetul devine din ce in ce mai insistent, asa ca raspund alene.

O voce necunoscuta ma intreaba ce mai fac, ca nu ne-am mai auzit de ceva vreme…ca si cand m-ar cunoaste. Initial ma gandesc ca a gresit numarul, desprind telefonul de ureche, ma uit la nr., clar nu-l stiam si revin..destul de scortoasa spunand:- Imi cer scuze, ne cunoastem..?..cred ca ati gresit..! La capatul celalalt al undei…pauza..o fractiune de secunda, eu dau sa inchid…moment in care vocea revine, jenata si usor enervata:- Sigur ca ne cunoastem, sunt eu, Mihai, ce d-zeu, glumesti sau m-am schimbat chiar asa?? Instantaneu realizez ca este o veche cunostinta, dintr-un lant al slabiciunilor altora, un vechi amic comun din facultate. Zambesc jenata si zic:

- Heeei, clar o sa te imbogatesti, ca nu te-am recunoscut! Nu prea aveam chef de el, dealtfel ultimele amintiri in ceea ce-l priveste, nu erau prea grozave.. Fusesem buni amici, pana cand am descoperit ca bea foarte mult, pana la distrugere, nici patima jocurilor de noroc nu-i era straina iar eu, dupa mai multe incercari “salvatoare”, am ajuns la concluzia ca nu pot asista constient la dezumanizarea lui, atata timp cat nu facea nici cel mai mic gest a se salveze…chiar cred ca-I placea rolul de victima asteptand un “salvator”.. Fiind foarte intelligent, a disimulat multa vreme ba chiar ma ruga sa-l ajut sa se “lase” cum zicea el, de acele vicii iar eu ca o novice, il credeam, pana cand m-am trezit..caci lucru evident, nu era cazul lui, dusul rece a venit la timp. Am realizat ca in loc sa-l ajut, situatia tindea de fapt catre propria-mi cadere vertiginoasa iar instinctul meu infailibil m-a ajutat, ca intotdeauna, sa ies la timp din capcana; insa trecusera doi ani…si iata, acum, chiar ma ia prin surprindere cu aceasta revenire…

Ziua cea mare…

Imi rasare un zambet la gandul ca o sa intarzii, ca si cand am avea intalnire iar el ma asteapta…doamne, omul asta imi ocupa prea mult gandurile..! Fir-ar! Imi scutur pletele a protest si ma indrept grabita catre birou. Ajung in fata usii, dau sa scot cheile, cand, aud o voce cunoscuta in spatele meu:- Buna! Tresar, ma intorc cu greu si-l vad..doamne tine-ma! Iar ochii aceia sublimi, care ma tintuiesc cu raze de lumina incandescenta..Gata, sunt terminata, imi spun. Incerc cu greu sa articulez ceva, iese un sunet gutural si ciudat iar el zambeste continuu…ce obraznicie! Scot repede cheia, parca as fi nerabdatoare sa incep lucrul si navalesc in birou. Acolo, evident, era pustiu, lucru care nu imi convenea deloc. O panica inexplicabila ma cuprinse..ma intorc curajoasa spre el si-i fac semn sa ia un loc, deoarece nu cunostea decat cateva cuvinte din limba Romana. Scot cateva dosare, imi aranjez pixurile si constat cu groaza ca nu mai am nimic interesant de facut, asa ca ma las moale pe scaun si..ce sa fac, ma uit la el. Ma fixa cu privirea, asta o simtisem de cand am intrat si acum mi se confirma…iar eu, fastacita rau, il privesc la randul meu, hipnotizata..

-         Ce faci? Zise el la un moment dat, cu un accent ciudat iar pe mine ma bufneste risul, usurata, caci asa m-am mai detensionat un pic. Ride si el, zice ceva de neinteles iar eu il rog sa repete:

-         Mergi la barc..?

Gata, deja ma tavalesc de ris, nu mai pot. Ii zic printre lacrimi:

-         Unde??

E rosu la fata, insa, admirabil, repeta intrebarea. Eu il intreb iar:

      -    Unde mai? La barca vrei sa zici sau cu barca?

Ma rog, nu ne-am lamurit, se ridica cu  greu de pe scaun, cu o figura disperata si jenata, imi face semn ca trebuie sa plece si iese din birou, clatinandu-se ca un om beat. Eu raman cu un gust amar si ma invaluie incet incet o tristete inexplicabila..Simt ca o durere ascutita imi sfasie pieptul si ma supar iar pe acele stari contradictorii,  care n-au macar un motiv palpabil…

 

A mai trecut o noapte…

Dis de dimineata, ma incearca o durere difuza in ceafa, plus o stare apatica destul de enervanta..Lasa..imi zic, o inviorare cu apa rece e cea mai buna reteta, asa ca pornesc spre baie, tarsaindu-mi alene papucii ca in fiecare dimineata, scot miorlaiturile de rigoare in timp ce ma intind in mers, ca-mi place sa ma rasfat, cum spune mama. Doamne ce bine e, chiar ca m-am trezit brusc sub jetul rece! Imi arunc sprinten cateva haine sport, imi sorb alene si cu inghitituri mici cafeluta si ma machiez un pic, caci este ziua cea mare…

Consult grabnic oglinda si scot un plescait admirativ….mama ce bine arat! Rid…parca am inebunit, ma gandesc, insa nu ma pot abtine, caci imi amintesc de-o prietena de-a mamei, Bianca, care nu era asa frumoasa, mai mult dragalasa si posesoare a unui corp superb insa avea fata asta un tupeu si o incredere in ea, ceva de zile mari. Si motivul amuzamentului meu matinal era o vorba de-a biancai, pe care, imi zicea ea, si-o repeta in fiecare dimineata in oglinda si suna cam asa:- Bianco, esti frumoasa “fire-ai” a dracu sa fii!, ca la scoala nu prea se dusese, decat sa stabileasca “intalniri” de afaceri, cum zicea ea….iar ma bufneste risul. In rest, mama o tolera ca era asa mica si neajutorata, credea ea… si gandea ca restul e pacatul ei, dupa ce a renuntat s-o mai aduca pe calea cea buna…Sunt gata, ies vijelios pe usa si ma gandesc: – Oare “el” o fi ajuns deja…

 

Strafulgerare…

Dis de dimineata, cu forte proaspete si nespus de vioaie, ma indrept catre job…Fac abstractie de discutiile mai mult sau mai putin anoste din autobuz si cu un zambet larg, adolescentin, gratulez pe toata lumea. Ce zi minunata! Ajung, deschid usa si..brusc, simt cum universul mi se naruieste, de la temelie spre varf, timpul se dilata si ultima boare de respiratie ramane undeva in aer…Imaginea din fata ochilor larg deschisi nu parea reala, caci l-am vazut…doamne, cat era de frumos! Acea privire n-am s-o uit niciodata! Parca desprins din basme cu printi, ma studia la fel de mirat, un barbat ce parea inalt, foarte inalt, daltuit in marmura, cu fire aurii-satene rasfirate neglijent pe fruntea proeminenta iar ochii…superbi..Era ca o pictura greceasca, ce izvora lumina si candoare, usor feminin ca trasaturi, contrastand puternic cu imaginea de ansamblu, cu adevarat barbateasca. Pluteam, am pasit nu stiu cum, catre birou, unde m-a intampinat patronul, mai radios ca niciodata, spunand: – Faceti cunostinta, el este….N-am mai auzit, conta doar EL ESTE…

Imi ardea fata, palmele mi se umezisera brusc si buzele uscate de-o sete fara egal, au ingaimat ceva…doamne ce stupid trebuie sa arat, ma gandeam. M-am intors brusc, prefacandu-ma ca am treaba, ca sa-mi revin si ma mustram in gand, cat de slaba sunt si nu intelegeam ce ma apucase, probabil ca lasasem o impresie foarte proasta. Nemultumita si iritata, am redirectionat discutia catre ceva banal, insa observam cu coada ochiului cum si el ma urmarea atent, poate prea atent. Mi-am mai revenit, ca doara nu era sa raman asa statuie, insa senzatia de lesin nu ma parasea deloc. Eram din ce in ce mai tacuta, biata de mine, nu prea faceam fata acelei explozii de sentimente terifiante si incercam fara success sa-mi revin. As fi vrut sa dispara in neant de unde a venit, sa fiu din nou eu, cea fara de griji si “flu-flu”, um spuneau prietenii si rudele…il uram sincer! Si pana la urma cine era intrusul asta cu ochii lui mierii si migdalati, gene lungi si negre……….fir-ar el sa fie! Tot asa nemultumita am ajuns si acasa, mama evident ca a observat si mi-a invadat intimitatea cu diverse intrebari incommode si enervante. Nu aveam chef de nimic, vroiam sa zac la nesfarsit, m-as fi luptat..dar cu ceee? Am hotarat sa raman imbufnata si nefericita pana la saturatie, urmand ca a doua zi sa redevin asa cum ma stiam si imi placea..si totusi..n-am putut sa nu-mi doresc sa-l mai vad o data…Hotarat ca nu eram in apele mele, imi spuneam, lasa ca maine am sa-l vad iar si am sa constat ca nu e nimic de capul lui, este la fel cu ceilalti, ba chiar nimic deosebit. Probabil ca am vreun virus. Gata! Si-am adormit zambind….

 

Inca o zi ……

…Si inca ce argumente..Ma trezesc zambind, caci imi aduc aminte de-o scena petrecuta intr-o zi normala de lucru, adica foarte aglomerata, cu multi clienti nervosi.. Multa lume si canicula, doua lucruri suficient de enervante pentru oricine.

La un moment dat, cand sa mai respiram si noi, apare un arab dubios, care, spre deosebire de restul era inalt si solid. L-am privit ca si cand “asta ce dracu mai vrea”, ca statea protapit in usa si ma fixa cu privirea, foarte plin de sine..Probabil ca se considera irezistibil pentru natia lui, gandeam si brusc am simtit ca ma scutura hohote de ris, dar m-am abtinut, ce-i drept, cu greu. Ma intreaba asa conspirativ si balos cand plec, eu ma prefac ca scriu ceva si raspund absenta ca atunci cand termin treaba…iar daca are nevoie de ceva sa spuna acum.

Zice: – Te conduc eu, ca sunt cu masina….Recunosc ca ma panicasem putin, instinctiv, dar n-am mai apucat sa-i urez ceva de rudele de gradul I, ca nu stiu de unde a aparut sefu` in salt, efectiv..M-am si speriat ca mi-a sarit peste birou, interpunandu-se intre mine si individ si i-a “latrat” ceva in araba de l-am vazut pe nefericit cum se albeste si inroseste la fata, pe rand, cat era de mare. S-au privit ca doua fiare cateva secunde, dupa care mitocanul a plecat si nici nu l-am mai vazut de atunci…

I-am multumit, jenata de situatie, bossului si l-am intrebat de unde stie sa sara asa(era f. gras, culmea), a facut vreun sport? Nu s-a amuzat ca de obicei, ba mai mult mi-a raspuns grav si cam rastit, ca nu e de gluma si daca se mai intampla si el nu este, sa-i spun imediat. Mi-a mai zis ca pentru orice eventualitate o sa-l lase pe varul lui sau pe cineva de incredere, pentru a nu fi niciodata singura. Sincer, eram uimita dar si bucuroasa de atata ocrotire…De atunci ma conduceau pana acasa sau pana la masina, spunandu-mi in gluma ca ei raspund de mine in fata parintilor (pe care evident, nu-i cunosteau), caci am omorat din fasa orice incercare a mamei sa vina acolo, doar stiam cum gandeste si nu vroiam sa-si faca griji aiurea.

Totul era roz si frumos, afacerile mergeau bine, mama se linistise dupa ce i-am povestit ce oameni sunt cei la care lucrez, ba mai mult asa cum o obisnuisem ii povesteam fiecare zi, avand grija sa-i omit ce ar fi fost ingrijorator pentru ea…Nu-mi pasa de nimic, caci vara ma facea sa ma simt in al noualea cer si tot asa, pana intr-o zi cand….

 

Ce a urmat..

 

Parca ma impingea ceva….si toate acestea le priveam lejer si fara nici o teama, doar fusesem crescuta intr-un cocon de sticla iar biata mama avusese atata grija in ceea ce ne priveste, ca nu se gandise decat cum sa ne protejeze mai mult si asta a facut-o atat de bine, incat am starnit hohote de ris cand am intrebat cu ochii mari ce sunt aia “ciuhabi”?Cu reactiile oamenilor ma obisnuisem inca din liceu, cand tot asa puneam niste intrebari “ciudate’ pentru unii, pentru mine firesti..Spre de exemplu, imi amintesc ca eram odata cu colegii prin parc, ne plimbam fericiti ca chiulisem de la o ora unde-a intarziat profesorul si noi atat am asteptat. Tot spunand bancuri si razand din diverse, la un moment dat o colega mai indrazneata sa zicem, ii povesteste altuia din grup ceva in legatura cu un film si-mi trece si mie pe la ureche, asa ca intreb: – Cum adica porno? Poate vrei sa zici Porto, dar ala-i un vin, zic…caci citisem Dumas si am facut legatura. Au urmat hohote de ris, eu nu intelegeam nimic, am tacut si mi s-au parut tare prosti ca daca tot nu stiau, sa nu mai vorbeasca si sa rida ca tampitii iar daca stiau ceva nou sa-mi spuna si mie. M-am dus acasa hotarata s-o intreb pe mama daca sunt chiar ignoranti , poate stie ea despre ce e vorba…Mai bine nu intrebam, caci mi-am dat seama ce gafa facusem, credeam eu .

Ma simteam pregatita sa iau viata in piept, asa ca am plecat catre firma, unde stabilisem sa ma intalnesc cu baiatul Monei, care era asa cum m-am asteptat, numai ca parea de treaba si deschis, asa ca n-a fost o problema. Culmea ca ciuhabii lor erau niste oameni foarte normali, chiar hazlii mi se pareau mie ca aveau niste mustati ridicole de care erau foarte mandrii. Ma bufnea rasul numai cand ma uitam la ei si ei zambeau fericiti, caci doar unul cunostea limba iar eu muream de ris la propriu. Deja pareau stanjenitit, asa ca i-am asigurat ca nu rid de ei, numai ca ma distreaza mustatile si ca vorbesc stalcit iar faptul ca nu s-au suparat, ba chiar au ris, m-a linistit in ceea ce-i priveste. Oricum era clar ca se uitau la mine ca la un copil zburatacit, insa mie-mi convenea de minune,  fiindca stiam ca n-as fi putut lucra decat intr-un mediu vesel. Am aflat ulterior ca doar unul era patronul, cel mai in varsta cam patruzeci de ani iar celalalt un var. Contrar opiniei generale in ceea ce priveste natia lor, n-am simtit o secunda ca mi-ar face avansuri, ba mai mult, simteam o protectie mai apropiata de cea parinteasca , un comportament elegant, efectiv. Asta a fost un plus, deoarece era foarte multa treaba, aveam de facut facturi si gestionat foarte multa marfa dar am intrat repede in ritm. Nu se asteptau la asta insa erau foarte multumiti si eu de asemenea. Aveau atata incredere incat eram hotarata sa nu-i dezamagesc, deoarece ai nostrii incercau sa-i pacaleasca iar eu aveam sarcina ingrata sa aleg intre tabere si am ales doar sa fiu corecta, lucru care m-a izolat oarecum de romani. Ma durea lucrul asta, insa oricum n-ar fi inteles, calea mea era una singura indiferent de natie si parerea lor.

Curand am avut termen de comparatie, deoarece veneau prieteni sau parteneri de afaceri tot arabi iar pe unii dintre ei numai cand ii priveam ma lua cu frig. Emanau atata abrutizare, mercantilism si parsivenie, incat aveam senzatie ca se tarasc in loc sa mearga si lasa bale pe podea. Aici pot spune ca mi-am exersat instinctiv diplomatia (necesara in vanzari si nu numai) si am rezistat cu stoicism asediilor. Ma gandeam ca sunt chiar norocoasa, daca nu erau ei, sigur n-as fi lucrat pentru ceilalti nici macar o zi si-am realizat brusc ca lumea nu este asa cum o vedeam eu, decat pe la colturi. De multe ori ma surprindeau, cu niste reactii binevenite dar ciudate, deoarece atunci nu stiam mare lucru despre cultura araba si religia lor. Cred ca au simtit asta, caci ii mai surprindeam ca ma urmasesc mirati si nelamuriti, parca nu intelegeau ce-i cu mine. M-au si intrebat la un moment dat daca sunt romanca sigur, eu am izbucnit in ris caci nu aflasem inca faptul ca aceeasi parerea proasta si preconceputa o aveau si ei despre noi, mai ales despre femei. Este o greseala si o dovada de limitare sa judeci un intreg popor si nu omul ca individ unic si special. Asta si multe alte lectii de viata le-am invatat tot atunci, caci culmea si mie imi repugnau restul arabilor dar macar aveam argumente pentru asta…

 

 

O iubirea ca in povesti

Doamne, cat de ciudat suna…..parca astept, cu gandurile mantie in jurul sufletului fulguit, sa inceapa pelicula iar eu sa privesc filmul! Imi plac filmele, mai ales cele cu final fericit, probabil ca de la atata visare mi se trage, insa in povestea aceasta joc chiar eu. Ma ia cu frig, avalanse de sentimente si imagini imi rascolesc fruntea, febra imi arde degetele si buzele imi sunt brusc uscate. Prima scena, este mirifica, mult soare, asa cum imi place mie, ma aud razand in cascade, vantul imi zburataceste pletele, ce-mi pasa, sunt fericita ca in fiecare zi a adolescentei fara griji..De cand ma stiu, evenimentele importante au navalit peste mine, n-a trebuit sa fa nici un effort, parka un val imens ma impingea spre o destinatie necunoscuta, curios fiind doar faptul ca nu m-am inecat niciodata cu toate ca nu stiam sa inot si mi-a fost intotdeauna frica de apa. Cu cat imi era mai frica, cu atat ma aruncam in valuri mai cu sete si sfidand constient “forta” aceea incredibila a naturii dezlantuite. Asa a fost si prima zi care mi-a rasturnat universul cald si fara griji…

Ma dusesem la mama la serviciu, s-o iau si sa plecam prin oras si in timp ce ea isi strangea actele de pe birou, ma prinsese intr-o discutie, Mona, colega ei, care pe langa faptul ca vorbea mult si afectat, tot ma impingea cu degetul, sa ma faca atenta, lucru care ma scotea din sarite de fiecare data. Ma abtineam cu greu, rugandu-ma sa termine mama mai repede treaba, cand la un moment dat o prinde si pe ea in vorba, schimband brusc subiectul. Ii spune ca baiatul ei s-a angajat la o firma unde castiga foarte bine si daca tot are nevoie de bani in plus pentru meditatiile sora-mi, de ce nu ma trimite si pe mine acolo, sa le tin contabilitatea, ca tot au nevoie “ciuhabii”(asa le spunea ea) iar eu care habar n-aveam ce-s aia, ascultam mirata. Eram un pachet de nervi, una fiindca n-o sufeream instinctiv pe femeia asta, a doua pentru ca mama iar vorbise prea mult cu insa de o calitate mai mult decat indoielnica si a treia deoarece mi se parea umilitor sa ne directioneze cu compasiune fir-ar ea sa fie de tiganca. Era ce-i drept de proasta factura, jumatate romanca jumatate tiganca si cu atitudinea aia specifica a lor pe care toata lumea o stie. Mama, sigur c-a zis ca nici vorba, nu-si trimite ea un copil curat in mediul ala, numai ca ajungand acasa m-am gandit ca n-are sa ma omoare mediul, pot face abstractie pentru sora mea, mai ales ca era vorba doar de doua luni de vara…si eu abia terminasem liceul, urma sa dau la facultate, deci aveam timp. Pe baiatul Monei nu-l cunosteam, insa eram convinsa ca imi va starni aceeasi repulsie, numai ca nu-mi faceam griji, aveam un talent anume sa inghet la cativa metri in jurul meu, cand era cazul si putine persoane mai puteau silabisi ceva, dar sa mai si actioneze in vreun fel. Asa m-am hotarat sa ma duc acolo, trecand peste impotrivirea si supararea mamei si fiind prima data cand a trebuit sa renunte mirata, caci nu m-ar fi clintit nimeni. Parca ma impingea ceva, mai ales ca stiam ca alta solutie mai buna si rapida nu este…

 

Poveste alba

A fost odata un spital cu-o arhitectura veche

Stateau bolnavii-n sali de bal, ciorchine, la perete

Caci ajunsese-n asa hal de nu avea pereche

Iar bietii cand se externau, fugeau sa se imbete..

 

 

Si intr-o zi, se intampla c-o tanara fecioara

Increzatoare-i apela si-ndata-o programara

La operatie; ziceau, ca-i simpla.. si-o lasara

Pe-un pat pliant, cu praf si var, iar ea astepta goala

 

Doar c-un cearsaf subtire, zau, pe trupu-i de vestala

Iar orele treceau prea greu spre-adanca-i disperare

Caci holul era gol si rau ii mai parea ca n-are

Cine sa-i spuna un cuvant de duh si-mbarbatare

 

De-odata se iti sprea ea o aratare alba

Din cap pana-n picioare..avea chiar si un pic de barba

Si-i ridica cearsaful brusc, o mangaie cu ochii

Se-ntoarse-apoi si discuta cu alti barbati in rochii

 

 

La fel de albe, o priveau si ridicau din umeri

Cand tot asa se perindau cam trei de stai sa-i numeri

Era frumoasa foc, stia, dar mare-i fu mirarea

Cand si al treilea ce-o privea nu-i vede disperarea

 

 

Si-l intreba pe loc, caci nu mai suporta s-astepte

Ce ma examinati pe rind si dezbracati in trepte?

Cand va da domnul sa ma vad de voi si operata,

Ca-acuma ma prefac strigoi si-apuc de beregata!

 

 

Frumoaso, nu stiu, sa plesnesc, cui ai dat tu obolul

Insa noi am venit aici doar ca sa vopsim holul.

 

Cartea cu proverbe romanesti

A fost odata-un bun evreu

cu faima si avere

dar avea bietul un  tupeu

sa joace din placere..

Si uite-asa averea lui

cea mare si prospera

se tot ducea, scadea mereu,

pana a ajuns  mizera…

Cand a descoperit socat

ca n-are o letcaie

la rabi iute-a alergat

si s-a ascuns in baie.

Mirat rabinu-l intreba

ce s-antamplat,pe data,

-Ajuta-ma ca sunt falit..

ti-oi spune altadata..

Statu rabinul, se gandi

si-i dete o bancnota;

-Hai ia o suta de techini

mai joaca inc-o data..

Mirat, acesta ii primi

si-i multumi cucernic

castig acum..si te-oi cinsti

caci nu sunt un nemernic.

Pleca asa cum a venit

dand usa de perete

recupera ce-a agonisit

si lui rabin ii dete

pe data, suta inapoi

si-l intreba mirat:

De unde ai stiut tu mai

ca as fi castigat?

El ii zambi cu talc atunci

si-i spuse sugubat

Eu dintr-o carte am citit

si stiu ce te invat..

Caci peste-o pilda eu am dat

care spunea asa

“cine nu Rişca..niciodat`

nu va mai castiga”!

Pleca evreul multumit

iar dupa un an se-ntoarse

tot la rabin..nefericit,

caci iar tragea ponoase.

Mai rabi, acuma sunt bolnav

si am revenit la tine

chiar daca sunt asa puhav

mai da-mi un sfat..si-oi tine

tot postul cela, nemancat,

c-am ulcer..nu mi-e bine!

Acesta cartea a deschis

si-i spuse :Ai noroc.!.

Sa bei de doua ori pe zi

doar apa..nu-i un joc!

Asa facu, mai fara chef

caci nu credea sa fie

aievea; si se vindeca

de boala cea tarzie.

Dupa un timp il vizita

pe vajnicul sau frate

si-i multumi, nu ezita

sa-i spuna ce dreptate

avut-a-n tot ce i-a ursit

si-acum e mult ferice

ca pe Rasela a-ntalnit

care-i atat de dulce..

si-atat de pura este zau,

minune de femeie

cum nu e alta-n satul sau

si de nevast-o ieie.

Iar la acel ospat domnesc

pe data il invita:

La loc de seama te cinstesc

cu scumpa mea iubita..

Ca a fost nunta ca-n povesti,

s-a bucurat rabinul

ce-nseamna sa te convertesti..

a meritat tot chinul.

Trecu un timp cand iar sosi

in pragul usii sale

ce-a mai facut ii povesti,

nevasta lui e-o floare,

insa pe langa casa lor

cea mare si prospera

avea un lac, superb décor

dar era ca-ntr-o sera.

Caci draga lui sotie cea

frumoasa si cinstita

în fiecare zi inota

in lac, descoperita..

iar el slabea si se usca

de-atata dor si jale

ca-i era frica de murea

de apele termale..

Si-avea el un prieten bun

ce nu-l lasa la greu

si cu Rasela se ducea

mereu la helesteu.

Rabinul cand il auzi

ca este-n suferinta

deschise cartea si citi

si-i spuse cu cainta:

-Mai drag imi esti si-mi pare rau

insa Rasela ta,

 frumoasa si curata zau

poate a fost candva..!

Acum te-nseala cu al tau

amic cand merg in larg

si crede-ma ca-mi pare rau

dar chiar acum o fac!

Pe data el, inebunit,

tasni ca o stihie

si il gasi pe-al sau amic

cu mandra lui sotie..

Ce a urmat a fost macel

caci n-a mai fost furie

sa n-o cunoasca-un sot fidel

l-a asa o marsavie.

Ii mutlumi nefericit

rabinului de sfaturi

dar nu stia cu ce-a gresit

de tot calca pe-alaturi

caci doar era foarte mirat’

cum a facut rabinul

ca-ntotdeauna a aflat

ce-i rezerva destinul

Acesta-i spuse:-Pai citesti

din cartea cu proverbe,

proverbe clare, romanesti,

cum sa nu-ti vina a crede?

Cand prima data ai venit

ti-am spus c-acolo scrie

“Cine nu Rişca, nu castiga”

si-ai facut avutie..

A doua oara-a fost la fel

Sa nu crezi ca e teapa

“Ulcerul nu merge defel

de doua ori la apa”!

Ultima data, fericit

erai de-a ta sotie

dar am deschis si am citit

sa nu crezi vreo prostie,

cum”A cazut din lac in puţ”..

manjita pe vecie.

Ca au Romanii astia zau

O carte asa de-ntreaga

Da ei se vede ca-s prosti rau

Si nu stiu s-o-nteleaga!

 

 

 

Prima ninsoare

Cum ninge..doamne..parca-un cor de ingeri

cu aripile intinse-mi rup din carne

durerea si ma duc in tari promise

unde nu-s ploi si nici adanci lucarne..

Cum ningi Tu ..doamne, pleoapa-mi grea , de vise,

si o tresari cu prana-ti moale, calda,

ma infiori si mi-e atat de bine

incat ma-nalt s-ating a ta zapada..

Asa de lin imi vii cu-eternitatea

si mi-o asterni cuminte peste poale

mai ninge-mi doamne visul..si cetatea

si umple-mi toate acele locuri goale..

Sa fie demne temple-n pietatea

de-o clipa, a unei vieti autumnale.